Incă
din vremuri stravechi Transcarpatia a fost populată. Dacă am fi
arheologi, am putea aminti diferite monumente, cele mai vechi dintre ele
având vârsta 1000000 de ani.
Practic, cele
mai vechi descoperiri Transcarpatice aparţin perioadei palolitice
(piatra veche), care se diviza în paleolitul de jos – (2 mln. ani
î.e.n. – 40 mii de ani î.e.n.) şi paleolitul de sus (40 mii de
ani î.e.n. – 12 mii de ani î.e.n.) Primii oameni pe teritoriul
Transcarpatiei s-au aşezat în apropierea unor localităţi
ca, Corolevo (cea mai veche aşezare în Europa Centrală şi
Estică – 1 mln. 100 mii ani), Rocosovo, Ujgorod, peştera piatra de
Lapte (raionul Teacev). Oamenii de atunci aveau unelte de muncă confecţionate
din pietre, oase, lemn – tăietoare, cuţite, cioplitoare, ş.a.
Clima în munţi era caldă, iar în depresiune se afla
marea, dovadă sunt rămăşiţele broaştelor
ţestoase şi moluştelor găsite. Mai tărziu clima a
devenit mai rece şi mai uscată, în munţi au crescut brazi,
mesteceni, nuci, arini, fagi, în şes - ierburi de stepă.
În
perioada aceasta s-a descoperit dobândirea focului, a apărut
îmbrăcămintea, primele lăcaşe în peşteri,
primele opere de artă (desenele pe piatră). Îndeletnicirea
oamenilor era: vânatul mamuţilor, hienelor, urşilor de
peşteră, culesul (rădăcinilor, fructelor şi legumelor
sălbutice, ierburilor).
În
perioada mezolitului (piatra medie, 12 mii ani î.e.n. – 5 mii am
î.e.n.) găsim aşezări vechi lânga Camianiţa
şi Dibrova (Apşa de Jos). Anume atunci vânatului şi
culesului se adaugă pescuitul. Oamenii din mezolit au locuit în
pământ, iar vara în colibe. Ei deja dispuneau de unelte de
muncă mai îndemânoase: dălţi, dulghere,
diferite arcuri şi
săgeţi, harpune. În această perioadă se formează
ginţile. Omul treptat se obişnuieşte cu modul de trai normal,
domesticeşte animale, apare comerţul.
În neolit
(noua piatră 5 mii ani î.e.n. - 3 mii ani î.e.n.) apar
noile metode de prelucrare a pietrei (şlefuirea, gaurirea), unelte de
muncă (securi, hacuri), ţesutul, olăritul (ceramica
pictată). Treptat omul devine independent de natură, locuieşte
în pământ, în semibordeie, lângă râuri.
Într-un colţ al locuinţei făceau cuptoare de lut. Oamenii
schimbau des locul de trai din cauza epuizări pământului. În
neolit omul a trecut de la culesul rodului naturii la producerea lui. S-au
divizat în agricultori şi creseători de vite. Zootehnia a
prilejuit la popularea raioanelor montane, aceasta se dovedeşte prin
denumirile date mai târziu localităţilor: Volove, Voloveţ,
Scotarsche, Bâcichiv, Ceabanivca. Împreună cu aceşti
văcari şi-au schimbat locul de trai şi familiile lor, s-au
construit case-colibe la munte, odată cu mărirea familiei au
apărut aşa culturi ca Criş, montană de fag, ceramica
în formă de linii, Tisopolgar.
Descoperirile
arheologice ale perioadei aramă-bronz (3 mii ani î.e.n. – 1
mie ani î.e.n.) pe teritoriul Transcarpatiei – sunt aşezările,
mormintele, colinele, comori. Culturile perioadei aramă-bronz sunt:
Nirşeg-Zatin, Est-Slovacă, Otomani, Stanovo, Vittenberg.
Printe
culturile perioadei de fier (1 mil. î.e.n. – perioadă
actuală) se evidenţiază: Gava-Goligrad, Cuştanoviţca,
latenică (ultima având un centru metalurgic imens pe râul
Botar, raion Vinogradiv). Celţii au adus în Transcarpatia o
cultură mult mai avansată a Europei Centrale de atunci.
În
apropierea or. Mucacevo se afla cel mai mare centru metalurgic, al doilea
în Europa, Galiş-Lovacica, aici se turnau monede, au fost
găsite aproximativ o mie de unelte, ateliere (giuvaiergerie,
fierărie,) faorfece pentru tunderea oilor, coase, săbii, monede de
argint s.a. Apoi a avut loc aşezerea triburilor geto-dacice (tracilor).
Dacii i-au zdrobit pe celţi, care s-au retras până la Germania.
Dacii îşi construiau lăcaşele sale pe malurile
înalte ale râurilor. Stremtura (Irşava), Şelestovo,
Ardanovo, Cetatea (Solotvino). Existau întăriri în caz de război şi pentru
apărarea căilor de comerţ) (sarea transcarpatiană avea un
preţ inalt). Mai târziu s-a format
statul patriarhal-feodal al geto-dacilor, propăşirea căruia a avut loc în anii 40
î. e. n., când la putere era Burebista, iar mai târziu –
Decebal. Însă legioanele impertorului roman Marcus Ulpius Traianus
(a. 98 – 117) i-au înfrânt pe daci, au distrus aşezarea Mala
Copanea. În anul 107 s-a format provincia Romei, - Dacia de Sus, “Dacia Superior
(graniţa de nord pe r. Samoş). Transcarpatia a intrat în zona
nemijlocită de contact cu Imperiul Roman. Arheologii au găsit monede
– dinarii romani şi rămăşiţe ale minereului de Sare la
Solotvina, comori la Nancovo (1000 monede de argint romane), la Brestovo (25
monede de aur), Rusche Pole, Gaidoşi. În vremea aceea funcţiona
centrul metalurgic Zatiseanschii (Deacovo, Vovceansche), iar lângă
râul Miţ a apărut cel mai mare cartier de olărit în
Centrul Europei.
În
sec. IV în Panonia au venit hunii. Pe la mijlocul sec. V între
râurile Dunăre şi Tisa s-a format centrul politic al hunilor
în frunte cu legendarul conducător Atilla. În timpul marii
migraţii a popoarelor în Potis au apărut triburile gepizilor,
vandalilor, burgunzilor, ostrogoţilor, langobarzilor, slavilor. Sub
puterea caganatului avar regiunea noastră se pomeneşte pe la
sfârşitului sec. VII. Referitor la apariţia populaţiei
slave în Transcarpatia, se pot evidenţia aşa etape de stabilire
a slavilor în Potisul de Sus.
1. Prima jumătate a mileniului I e.n. – apariţia primelor
grupe de slavi (cultura pşevorică şi preaşevică).
2. Sec. V-VII popularea în masă a Transcarpatiei de
către purtătorii culturii pariziene. Pe atunci nu exista diviziunea
slavilor în estici, vestici şi sudici, era doar lumea slavă.
3. Sec. VIII-IX – formarea pe pământurile slavilor
estici a culturii ruse vechi, răspândirea denumirii “Rusi” pe
teritoriul populat de croaţi în Potisul de Sus.
O parte a
croaţilor mai târziu au migrat în peninsula Balcanica, iar
cealaltă parte a rămas în Carpaţi,
înfiinţând uniunea Velica Horvatia (Croaţia Mare).
Evident, în sec. IX aici apare noul cnezat slav, în frunte
cu legendarul cneaz Laboreţ. La vest cnezatul Laboreţ se
mărginea cu cnezatul Velâcomoravschii (Marea Moravilor), iar
la sud – cu regatul Bulgar. Anume atunci a avut loc
răspândirea creştinismului în Transcarpatia. Iar în
anii 80-90 a sec. IX, izgoniţi din Marea Moravie discipolii lui Kiril
şi Metodie vin în Transcarpatia, unde înfiinţează
mănăstiri în locuri montane pitoreşti greu accesibile.
În acea vreme Transcarpatia cade sub influenţa Rusiei Kievlene.
O
nouă etapă în istoria noastră este trecerea ungurilor,
în frunte cu conducătorul Almoş, în a 896 prin defileul
Vereţchii (pe valea râului Latoriţa) în Transcarpatia
şi Panonia. Anume despre acest episod, dar în a 898, aminteşte
în letopiseţul său renumitul Nestor-letopiseţ: “a lupta
împotriva locuitorilor valahi şi slavi”. Iar conform cronicii Anonime,
în a. 903 a avut loc campania ungurilor, în frunte cu
conducător Arpad în Transcarpatia şi cotropirea
fortăreţelor Ung, Var. În acea perioadă regiunea
noastră se numea “res nullis” – teritoriul nimănui, sau “terra
indagines” – zonă de amortizare.
La
început aici predomină puterea aristocraţiei slave locale. Iar
începând cu sec. XI şi încheind în sec. XIII,
Transcarpatia treptat intră în noul stat europian, regatul Marea
Ungarie. În documente regiunea noastră e menţionată ca
“Marchia Ruthenorum”. În sec. XII regele Gheiza II învită aici
saxoni din regiune Rein, care cultivau viţa de vie şi extrăgeau
aurul din munţi, iar soţia regelui Endre I, Anastasia (fiica
cneazului kievean Iaroslav cel înţelept), după părerea
câtorva savanţi, a contribuit la construirea mănăstirii pe
muntele Călugăresc, unde locuiau călugării
mănăstirii Kievo-Pecersc. Treptat aici se formează noi structuri
teritoriale a regatului: în a. 1214 s-a format comitatul Uj, în
1262 – comitatului Ugocea, în 1263 – comitatul Bereg, iar în 1303 s-a
format comitatul Maramureş.
O
pagină tragică pentru istoria noastră a devenit luna martie
1241, când armata cruzilor cuceritori a înfrânt apărarea
în Carpaţi, tataro-mongolii hanului Batu au traversat defileul
Vereţchii. Ei au ocupat şi au distrus Mucacevo, Ujgorod, Teacevo,
Solotvino, multe sate. Iar mai târziu, în a. 1242 tataro-mongolii
s-au retras brusc din Ungaria. În an. 1245, regele maghiar, Bela al
IV-lea a invitat vinicultori şi vinificatori germani şi italieni pe
pământul Transcarpatiei eliberat de mongoli. O vreme Transcarpatia
intra în componenţa statului Galico-Volân. Însă în a. 1308 în
Ungaria la putere vine o nouă dinastie– Anjou. Dar jupânul Ungului
(P.Petc), jupânul Beregului (B.Kopas), jupânul Ugociei
(I.Moiş) s-au răsculat împotriva catolicizării
populaţiei slave, împotriva noului rege Carol Anjou, care se
străduia să centralizeze statul. Incă din timp jupânii au
dus tratative cu cneazul galicean
Leu-Danilovici de al numi ca rege al
Ungariei pe fiul său Iurii, nepotul lui Bela al IV-lea. Însă
în a. 1317 a avut loc înfrângerea frondei feudale de
opoziţie. A învins tânărul rege Carol Robert, care a fost
ajutat de conţii Drugheţi din Italia.
Istoria a
luat-o în altă direcţie. Pe la sfârşitul veacului XV
în comitatul Ung se număra 205 de aşezări, în
comitatul Bereg – 122, în comitatul Ugocia – 76, în comitatul
Maramureş – 128. În total numărul populaţiei regiunii
noastre alcătuia 100-115 mii de oameni. Este interesant că în
satele Lipcia, Iza, Dovge, Dragovo, Bedevlea, Vâşcovo, Vilihivţi,
Cricevo, Ciumalevo, Uglea, Colodne, Vonigovo locuiau tărani-nemeşi
liberi. Oraşe au fost considerate Ujgorod, Mucacevo, Beregovo, Hust,
Seveliuş, Var, Bilchi, Vâşcovo, Teacevo, Viloc, Cosino,
Cinadievo ş.a. În total în Transcarpatia pe vremea aceea se
numărau în jur de 20 de oraşe. Printre meşteri cele mai răspândite
profesii erau: pietrari, croitori, brutari, tâmplari, frizeri, olari,
aurari, rotari, fierari. În sec. XIV pe teritoriul Transcarpatiei s-a
început răspândirea mişcari religioase protestante de tip
luteran, calvinist. În afară de aceea în regiunile montane, cu
acordul regilor maghiar a început colonizarea galiciană: ucrainenii
– “lemchi”, s-au aşezat în comitatele Ung, Bereg, ucrainenii-boici –
Bereg, Ung, iar ucrainenii-huţuli – în Maramureş.
În
anul 1376 regina Ungariei şi Poloniei Ergibet, i-a oferit oraşului
Mucacevo statut de oraş privilegiat, la fel a permis folosirea propriei
peceţi. Şi iată că în anul 1394 în
Transcarpatia din statul lituano-rus a sosit renumitul cneaz al Podoliei Fedir
Koreatovici, care a adus mari contribuţii pentru dezvoltarea
culturală şi îmbogăţirea poporului nostru. El a
înfiinţat mănăstirea de pe muntele Călugăresc.
Iar în anul 1440 a fost înfiinţată separat episcopia din
Mucacevo. În anul 1514 în Ungaria a izbucnit marea
răscoală ţărănească a curuţilor-cruciferi,
sub îndrumarea lui Derdi Doji (la răscoală au participat
în jurul a 100 000 de oameni). Răsculaţi nu odată au
năvălit asupra or. Ujgorod, Mucacevo, Hust, Corolevo. Dar totul s-a
schimbat în 1526, când a
avut loc bătălia de pe râul Mogaci, în care ungurii au fost
învinşi de turci şi şi-au pierdut regele Laioş al
II-lea, ultimul din dinastia Anjou. Regatul ungar a fost
împărţit în III părţi:
1. Regatul transilvănean – vasalul imperiului turc.
2. Ungaria Centrală – sub conducerea imperiului turc.
3. Ungaria de Vest şi de Nord – sub conducerea habsburgilor austrieci.
În
a. 1596 Ianoş Zapoleai devine cneazul Transilvaniei – Semigorodului,
în componenţa cărea au intrat comitatele noastre: Bereg, Ugocia, Maramureş.
Austria controla comitatul transcarpatic Ung. Pe vremea aceea au şi
început războaie între Austria catolică şi
Transilvania protestantă.
ESTE INTERESANT SĂ CUNOAŞTEM, CĂ…
În anul
1558 că solii ţarului rus Ivan Groznăi al IV-lea,
întorcându-se din Constantinopol, s-au oprit la
mănăstirea Uglea, unde pe vremea aceea locuiau 330 de
călugări. Aici pentru prima dată ei au gustat apă
minerală din trei izvoare diferite: unul – cu apă acră, al
doilea – cu apă de peri, al treilea – foarte sărată.
În sec.
XVII în Maramureş au avut loc aşa numitele
“târguri de fete”. Aici se adunau oamenii cu intenţia de-a face
cunoştinţă şi de a se căsători.
În sec.
XVIII din Transcarpatia se exporta sare, blănuri, vinuri,
confecţii din lemn. Se importau lucruri de preţ, covoare (Balcani,
Turcia), ţesături, cristal şi porţelan (Cehia, Germania,
Italia), confecţii din metal (Olanda, Polonia, Ucraina şi Rusia).
În anul
1631 a fost interzisă tăierea pădurilor lângă
Goreanâ, Neviţche, Cameaniţa, Coritneni, iar în
Maramureş a fost limitată tăierea bradului pentru plută,
care erau folosite la transportarea
sării.
Însă
necătând la faptul că, cnezatul Transilvănean,
în componenţa căruia intra cea mai mare parte a Transcarpatiei,
se supunea oficial imperiului Osman, cnejii ungari, dimpotrivă, nu vroiau
să se supună influenţei asiatice. Şi iată că
în a. 1566 s-a repetat campania turcilor în Transcarpatia şi
Slovacia, au fost jefuite oraşele Beregovo, Sevliuş, Var, Mociola, Chidioş,
Asteni, Didovo, Bucia, Bigani, Bereghi, Cosâno, Cvasovo, Guta şi
Bene.
Transcarpatia
secolelor XVI-XVII – în primul
rând este ţinutul renaşterii mişcărilor în
masă a haiducilor. Mai ales s-au proslăvit prin activitatea sa
detaşamentele de haiduci în satele Liuta, Zagorb, Poleana,
Dubrinici, Rostoca, Voloseanca, printre atamanii haiducilor cei mai
renumiţi au fost L.Varga, I.Sivohop, O.Rusnac, P.Oros, S.Forgaci,
Sotvoş, Pintea. Anume la noi în regiune a fost organizată
primă grevă în Ungaria: în 1551 greviştii salinei
din Solotvina au părăsit minele şi şi-au aşezat
tabăra lângă Nodi Banii (Baia Mare), ei pretindeau la
îmbunătăţirea stării şi anularea pedepsei cu
maortea.
Mai
târziu, evul mediu a fost remarcat prin următoarele evenimente din
viaţa socială şi gospodărească a regiunii:
a)
începutul industriei de creştere a nucilor, merilor şi duzilor.
Răspândirea sădirii industriale a porumbului şi
trifoiului;
b)
formarea în masă a manufacturilor, mai ales în jupa Berizca, aici au funcţionat circa
100 dogari, 4 olari, 5 fierari şi 5
cojocari; în total funcţionau 8 ateliere. Jupa Ujană a
avut: manufacturi de prelucrare a metalelor (Remeţi, Antalovţi,
Lumşorâ); 20 de fabrici de cherestea, manufacturi de producere a
potasiului şi silitrei. Jupa maramureşeană a fost renumită
prin prelucrarea lemnului şi metalului (Vâşcovo, Criva,
Buştino, Bâcichiv), furnalelor şi industriei de turnare
(Cosivsca Poleana, Butfalva), prin fabricile de cherestea (Iasinea,
Bâcichiv, Usti-Ciorna), producerea încălţămintei
(Hust). În Jupa Ugocea se afla cel mai mare atelier de dogari;
c) întrebuinţarea
apei minerale. În adâncituri speciale făcute în
stânci încălzeau cu pietre înfiebântate apa
minerala, în care se tratau. Acestea au fost prototipurile primelor
sanatorii, staţiuni bălneare;
d)
în regiune se numărau 700 de localităţi unde funcţionau
în jur de 40 de şcoli. Iar oraşele s-au
împărţit în: proprietăţi particulare –
Mucacevo, Beregovo, Bereghi, Cosino, Var, Sevliuş, Svaleava, Nijnie
Vorota; de stat – Ujgorod, Perecin, V.Bereznăi; guvernamentale
– Vâşcovo, Teacevo, Hust.
Însă
istoria nu se mişcă pe axă, şi iată că în
a. 1604-1606 s-a început răscoala antihabsburgică sub
conducerea lui Iştvan Bocicai, care a atins şi trei comitate
transcarpatiene. Mai târziu, ea şi-a găsit continuarea în
1678-1685, când a avut loc răscoala naţionala ungară, sub
conducerea cneazului Imre Techei împotriva Habsburgilor. Atunci centrul
principal al răsculaţilor din nou a devenit Transcarpatia.
Un fapt
important este acela, că în 1634, conducerea imperiului Austriac a
alocat pentru Transcarpatia câteva locuri la Universitatea Trânava.
Dar şi mai important pentru ţinutul noastru a fost proclamarea
Uniuniei Ujgorodene la 24 aprilie 1646. În cetatea de la Ujgorod 63 de
preoţi ortodocşi au recunoscut necesetatea unirii cu catolicismul.
Aşa a fost întemeită noua biserică greco-catolică
în Transcarpatia. Deja în a. 1689 a fost elaborat decretul papei
Alexandru al VIII – lea, la unirea comunelor catolice a Transcarpatiei istorice
cu Vaticanul. Iar la 1696 în s. Marie-Povcea, (în prezent locul de
pelerinaj al greco-catolicilor) pentru prima dată a lăcrimat icoana
Fecioarei Maria. În prezent această icoană se află la
Viena (Austria).
În
an. 1690 şi-a încetat existenţa cnezatul Transilvănean.
Acum, toată Transcarpatia intră în componenţa imperiului
Austriac. Iar în a. 1703 s-a început războiul de eliberare
a ungurilor împotriva Austriei sub conducerea lui Francisc (Ferenc)
Rakoczi II. La început el a fost
susţinut de 6 mii de oameni, dintre care numai 800 au fost
înarmaţi. În 7 iunie 1703 a avut loc prima bătălie
de neuitat al curuţilor lângă satul Dovghe, iar la 15 februarie
1704, răsculaţii au ocupat castelul din Mucacevo. Cu toate că
în 1708 în comitatul Berg a fost adoptată legea anulării
iobăgiei, s-au făcute şi multe alte schimbări pozitive,
răscoală curuţilor a suferit înfrângere de la armata
austriecilor labonţi.
În
1728 dominia Mucacevo – Cinadievsca a trecut în mâinile
conţilor Şerborn (152 sate, 4 oraşe, 15 suburbii, 14.000 de
oameni). Anume cu această familie de feudali este legat noul val de
colonizare germană. Au sosit peste 200 de meşteşugari şi
specialişti în viticultură, care au populat satele
Coropeţ, Berezinca, Cuceava, Şerborn, Grabovo, Puzneachivţi.
ESTE INTERESANT SĂ CUNOAŞTEM, CĂ:
În anul
1770 oficial a apărut în Transcarpatia cartoful. Au fost
repartizate suprafeţe mari pentru cartofi şi trifoi.
În sec.
XIX-lea regiunea Transcarpatia a fost împărţită
în 18 raioane: V.Bereznâi, Perecin, Seredne, Ujgorod, Corolevo,
Teresva, Teacevo, Volove, Dovge, Hust, Svaleava, Latoriceanschii (Rosvigovo),
Mezecosinschii (Cosino), Tisagatischii (Beregovo), Verhovinschii (Irşava),
Velicoseveliuşschii (Seveliuş), Tisodolineanschii (Rahiv),
Nijnevereţchii (Nijnie Vorota).
În an.
1774 la seminariul duhovnicesc din Viena „Barbareum” au fost repartizate
20 de locuri pentru Transcarpatieni.
În
sec. XIX în Transcarpatia ai existat 21 de oraşe şi
oraşele: Beregovo, Buştino, V.Bereznâi, V.Bâcichiv,
Vinigradovo, Vâşcovo, Corolevo, Teacevo, Ujgorod, Hust, Perecin,
Rahiv, Mucacevo, Svaleava, Solotvino, Seredne, Teresva, Ciop, Iasinea, Dovge
Pole, Sighet.
În anul
1775 centrul eparhiei greco-catolice din Mucacevo a fost transferat la
Ujgorod.
În sec.
XIX aveau loc iarmaroace anuale: la Mucacevo, (18 zile), Ujgorod (16),
Beregovo (12), Hust (10), Vinogradovo (7), Serednee (6), Bereznâi,
Dovghe, Bilchi,, Svaleava, Volove, Nij. Vorota. În comerţ erau
implicaţi 6.500 de oameni.
În an.
1799 a văzut limuna zilei prima carte de Ioanichii Bazilovici
“Scurtă descriere a fundaţiei lui Fedir Koreatovici”. Iar în
1843 a fost încheiat manuscrisul lui Mihailo Lucicai “Istoria rusinilor
carpatieni”, în 1847 a fost publicat primul în istorie abecedar
“Cărticică de citire pentru începători” de Alexandru
Duhnovici.
În an.
1846 a avut loc recensământul populaţiei imperiului
Austriac. În 4 comitate ale Transcarpatiei au locuit 468.838 oameni:
rusini-ucraineni – 235.266 maghiari – 119.816, slovaci – 13. 857, români
– 64.917, nemţi – 10.351, evrei – 24.589, greci – 42.
Începutul
sec. XIX se caracterizează prin creşterea economică.
În Transcarpatia a început să se dezvolte regimul capitalist,
deşi primele fabrici au apărut pe timpul feudalismului. La 27 martie
1848 la Ujgorod, în perioada revoluţiei burjuaziste ungare şi
erupţiei monarchiei, a fost proclamată Legea Ungariei “Despre
anularea sclaviei şi supunerii feudale a ţăranilor”. Pentru
înăbuşirea revoluţiei absolutismul Habsburgic a chemat
în ajutor armata Rusiei ţariste. Neavând puteri pentru a
rezista, armata revoluţionară a suferit înfrângere.
Monarhia a fost regenerată.
În an.
1849 or. Ujgorod a devenit centrul districtului Rus – nuoă
înfiinţare teritorială a imperiului Austriac. Insă
în an. 1850 districtul a fost lichidat.
În an.
1869 la Ujgorod funcţiona prima fabrică de cherestea; în 1872
a fost pusă în exploatare prima cale ferată – Ujgorod-Ciop.
În an. 1897 pentru prima dată a fost instalată
legătura telefonică – Ujgorod-Budapesta, iar în an. 1902
– a fost dată în exploatare prima în regiune – uzina
electrică de la Ujgorod. În an. 1861 a fost lansat primul ziar
în Transcarpatia “Carpatschii visnic” – buletin carpatic (în limba
maghiară). În an. 1865 a fost deschisă primă
mină de cărbune în s. Ilniţa. În an. 1884
inovatorul A.Encovschii din s. Steblivca a construit o maşina-unealtă
pentru culegerea mecanizată a grăului. În an. 1896 în
Transcarpatia existau 123 oficii poştale şi nici un telefon. În
an. 1907 a fost construit primul teatru – la Ujgorod.
Cu toate
acestea pe parcursul a. 1870-1913 din comitatele transcarpatice ale Austro-Ungariei
în SUA au plecat legal 180.000, iar ilegal – 400.000 oameni. S-a mai
emigrat şi în Uruguay, Canada, Argentina, Australia.
Primul
război mondial a încetinit ritmul dezvoltării regiunii noastre.
În septembrie 1914 a avut loc o invazie a oştirilor ruseşti
lângă Iasinea, Rahiv, Ujoc, care s-a repetat la sfârşitul
lunii octombrie 1914 în direcţia Ujocului şi defileului
Iabluneţchii. Au fost ocupate 15 localităţi: Voloseanca, Ujoc,
Stujiţa, Stavne, Liuta, Voloveţ, Ialove, Guckive, Scotarsche, Studene
s.a. După căderea Austro-Ungariei în toamna a. 1918 mulţi
transcarpatieni şi-au arătat dorinţa de a se alătura
Ucrainei, despre care s-au exprimat clar la congresul de la Hust în 21
ianuarie 1919.
Insă
la 10 septembrie 1919 Transcarpatia a intrat oficial în componenţa republicii
Cehoslovace, iar primul gubernator a fost numit Gheorghii Jatcovici.
Oraşul Ujgorod a devenit centru administrativ al regiunii. Anume pe
vremurile republicii Cehoslovace Transcarpatia culturală şi
arhitecturală s-a desăvârşit: în an. 1921 or.
Ujgorod a primit licenţă
cinematografică, în an. 1927 a fost
înfiinţată unica şcoala
a romilor din Europa. În 1929 a fost construit primul aeroport
în Transcarpatia (la Ujgorod). De fapt, la 29 februarie 1920 în
constituţia Cehoslovaciei apare denumirea de Rusia Subcarpatică.
În anii 1920 în Transcarpatia se editau 60 de ziare, dintre care 22
– în limba maghiară, 10 – în rusă, 9 – în
rusină, 5 – în ivrit, 4 – în cehă, 4 – în
ucraineană, şi 6 – mixte. Conform hotărârii arbitrajului
de la Viena din data de 2 noiembrie 1938, o parte a Transcarpatia a fost cedată
Ungariei. În cealaltă parte a Transcarpatiei la 15 martie
1939 a fost proclamat o nouă formaţiune statală – Ucraina
Carpatică, cu centrul în or. Hust, iar primul preşedinte a
devenit Augustin Voloşin. Din păcate, acest stat carpatic a existat
puţin timp, deoarece a fost ocupat de Ungaria. Iar în 1941 statul
Ungar, în componenţa căruia intra şi Transcarpatia, a
păşit în cel de-al doilea război mondial.
Pe la
sfârşitul an. 1944 luptele au ajuns până la Ujgorod.
Războiul n-a adus regiunii noastre distrugeri deosebite, însă a
dus la schimbării importante în structura populaţiei din
Transcarpatia. Pricina a devenit alăturarea la Ungaria. În
acţiunile militare au participat formaţiuni ale frontului al 4-lea
Ucrainean sub conducerea generalului Petrov, care în toamna an. 1944 au
eliberat regiunea. În luptă au căzut mai bine de 10000 de
soldaţi sovietici. Amintirea despre ei o păstrează locuitorii
regiunii şi multiplele monumente.
Perioada
eliberării a adus schimbări importante în viaţa regiunii.
Aşa, la 26 noiembrie 1944 a avut loc primul congres al comitetelor
Populare, la care a fost proclamat Manifestul reunirii Ucrainei Transcarpatice
cu Ucraina Sovetică. Iar la 29 iunie 1945, la Moscova a fost semnat
tratatul de realipire a
Transcarpatie cu RSSU. Pe urmă, începe o nouă perioadă de
dezvoltare a regiunii noastre: la 18 octombrie 1945 a fost
înfiinţată Universitatea de stat de la Ujgorod, iar în
1956 a fost construită centrala
hidroelectrică Tereblea-Rika (pentru 130 mln kvt/s pe an), în 1956 a
pornit prima locomotivă electrica – de la Mucacevo la Lavocine. Se mai
poate aminti, că în 1946 echipa de fotbal “Spartac” (Ujgorod) a
devenit Campion al Ucrainei, iar în 1990 or. Ujgorod – locul de petrecere
ale jocurilor olimpice mondiale pentru copii. Însă anume în
această perioadă au fost aduse mari daune ecologice munţilor
Carpaţi şi culturii regiunii noastre.
Şi
iată, că în august 1991 ţara noastră – Ucraina , care este una dintre cele mai mari în
Europa, a devenit independentă. Şi primii care au recunoscut
independenţa acestui nou stat au fost
ţările vecine – Ungaria şi Polonia. Anume cu noua
periodă sunt legate aşa evenimente, ca hotărârea de a
închide staţia de radiolocaţie Pistrealovo, care din punct de
vedere ecologic este foarte dăunătoare, infiinţarea în
Transcarpatia a unei zone economice speciale, desfăşurarea primului
meci oficial de fotbal a selecţionatei Ucrainei cu selecţionata
Ungariei, inundaţii, alunecări de teren şi ninsori abundente
în anii 1998, 1999, 2001, care au provocat jertfe omeneşti,
mărirea numărului instituţiilor superioare de
învăţământ, şi în sfârşit –
întâlnirea “Mileniului” – hotarul dintre două milenii,
două secole, două epoci.
ESTE INTERESANT SĂ CUNOAŞTEM, CĂ:
În
Transcarpatia se păstrează multe cărţi vechi şi
manuscrise preţioase: Evanghelia Regală (1401), Psaltirea din or.
Mucacevo (sec. XIV), Evanghelia Ostrimirovo (sec. XIV), Evanghelia
Moscovită (sec. XVI), Biblia rusă (sec. XV) a lui Francisc Scorini,
Biblia de la Ostrog (1581), a lui Ivan Fiodorov, instrucţiuni pentru Solii
lui Bogdan Hmelniţchii, Lexicon slavorus şi tălmăcirea
numelor (1627 Pamva Berinda), “Evanghelia română”, “Pacea omului cu
Dumnezeu ” (1661, Inochentii Ghizeli), “Gramatica rusă” (1755, Mihail
Lomonosov), “Scurtă descriere a fundaţiei lui Fedor Coreatovici”
(Ioanichii Bazilovici), “Evangheliile Învaţaceilor: din Neagoevsche,
din Scotarsche (sec. XVI), din Iza, din Danilovo (sec. XVII), Culegerea din
Sochirniţa (sec. XVII), Culegerea din Uglea “Cheia” (sec. XVII), Triod
Kobâleţca Poleana (1561), Alexandria (sec. XVII): Ujgorod,
Pistrealovo, Tâsiv.
Stema
Transcarpatiei: a apărut în 1920 an. A
fost stema oficială a formaţiei autonome Rusia Subcarpatica în
1938, iar în 1939 – a formaţiei independente de stat Ucraina
Carpatică. În anii 1990-ci a devenit stema regiunii Transcarpatia.
Pe un fon argintiu (culoare curată) a scutului francez, ce
simbolizează pământul transcarpatic, se află imaginea
legendarului stăpân şi apărător al munţilor
Carpaţi - ursul brun. Vizavi pe un fon albastru (culoarea cinstei) sunt
aşezate trei panglici galbene (culoarea justeţei şi credinţei),
care simbolizează cele trei râuri mari din regiune (Tisa, Uj,
Latoriţa).